Your opinion matters

E cel care te critica pentru ca iti vrea binele.

Te suna sa vada ce mai faci atunci cand tu uiti sa dai un semn de viata.

Iti accepta slabiciunile dar incearca sa te ajute in privinta lor, fara a fi enervant.

Nu-ti scoate in evidenta defectele.

Iti cere sfatul.

Se bucura daca esti prin preajma. Se intreaba de ce nu esti cand ar trebui sa fii.

Mai ales, are incredere in tine. Si merita incederea ta.

Poate sa treaca peste interesul personal ca sa te ajute.

Isi aminteste ca e ziua ta. Iti da un telefon macar.

Nu te santajeaza emotional.

Iti acorda prezumtia de nevinovatie cand lucrurile nu-s cosere de la inceput si-ti ia apararea.

Cine are astfel de prieteni? Sunt prea entuziast? Sau prea idealist?

Putin retroactiv, dar scriu totusi.

E ciudat cat de usor se poate ajunge la scandal, la cearta. Azi esti prieten cu cineva, maine va dati in freza, din te miri ce motiv - o indigestie care nu are nimic de-a face cu relatia voastra.

Am avut ocazia sa observ faza asta in multe situatii. De exemplu, cand te certi cu cineva drag - parintii, iubita. Ajunge o singura vorba spusa gresit si se porneste tot mecanismul de orgoliu, vanitate, auto-aparare care duce la cearta, chiar la violenta. Ca un butoi cu pulbere, care sta stins in general, dar o simpla scanteie il face sa explodeze.
Un exemplu socant…

Intr-o seara, merg linistit cu autobuzul spre casa. Nimic nu anunta scandalul demential care urma sa iasa. Sunt prezenti 2 controlori tineri, solizi. Foarte plictisiti, iau fiecare cate o jumatate de autobuz si ne cer “biletele sau abonamentele”. La fel de plictisiti si noi le aratam. In timp ce in jumatatea mea e liniste si pace, si controlorul se ocupa relaxat de un nene care nu are bilet, din cealalta jumatate se aude galagie…celalalt controlor este interpelat de unu’ care nu are chef sa arate biletul/abonamentul. Controlorul din jumatatea mea intoarce capul atent, il lasa in pace pe clientul lui si se indreapta spre locul cu pricina…toti pasagerii sunt deja atenti. Pana sa ne dezmeticim noi ceilalti, pasagerul respectiv, un tanar pletos, scoate spray-ul si ii da cu el in ochi unuia dintre solizi. Mama cum au explodat toti trei…bataie ca la box: picioare in burta, pumni in cap, ce mai, un adevarat meci. Prietena pletosului incearca fara prea mult succes sa-i desparta. Unul dintre solizi striga “sunati careva la 112″. Intre timp ajungem la capat de linie, toti coboram mai putin pletosul si prietena lui, paziti strasnic de cei 2 solizi, in asteptarea Politiei.

In seara aia am regretat ca nu stiu Karate. Ciudat, m-am bucurat ca am iesit basma curata (ca io aveam abonament), dar nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc: ce blog meserias o sa scriu. Si pe mine ma durea parca burta dupa ce am vazut ce bocanc o luat pletosu’. Nu era mai simplu sa nu comenteze? El poate era frustrat din total alte cauze, totul s-a produs asa de brusc… de aceea comparatia cu butoiul de pulbere mi s-a parut potrivita.

Chestia asta ar trebui sa fie aici, da noa, cred ca merita un entry de sine statator.
Dau copy paste la ceva (scris de mine ), care pur si simplu depaseste orice imaginatie a unui programator Java normal (de unde deducem ca eu nu sunt chiar asa normal )

package generics;

private T my;
}

Noa, sa vedem cine ce intelege?
Printre altele, avem asa: parametrul <FuckinStrange> umbreste numele clasei, este folosit pentru constructor, este diferit de numele parametrului (T) aplicat clasei, sintaxa super tare la apelul lui new…e.t.c.

Am urmărit cu stupoare ştirile de la TV care relatau violenţele din Kenya.

Adica…wait…in timp ce lumea “bună” petrece revelionul, se simte bine, işi pune dorinţe pentru noul an, in Kenya se omoară pentru că alegerile au fost fraudate. Poliţia foloseşte muniţie de razboi impotriva protestanţilor opoziţiei. 250+ morţi până acuma. Cred ca oamenii ăia işi puneau dorinţe de genul “să scap viu”.

Greu de inţeles. Ce e in spatele acestor fapte? In fond, au murit şi oameni nevinovaţi acolo (majoritatea probabil). Este asta o normalitate? Ceva in firea lucrurilor? Cu siguranţă nu, am fi tentaţi să zicem…doar că se cam repetă.

Dacă intrăm discret pe Google Earth şi căutăm Kenya, şi apoi orasul Kisumu, vedem că in prezent e in proces de crestere comercială, datorită…bombă…comerţului cu petrol. Revine cuvântul cheie, ‘oil’. Poate ceva interese in zona? Who knows…

Era şi culmea sa fie un revelion fain pe toată planeta. Uneori mă gândesc, aşa discret, că poate e in acţiune un principiu al compensaţiei. Dacă aici in RO ne-am simţit bine, de exemplu, poate era nevoie de ceva să balanseze situaţia (eu susţin că am trait zile foarte frumoase in perioada asta). Adică poate aşa lucreaza Dumnezeu (?!), pedepseşte şi răsplăteşte cum ştie numai El, contrar logicii noastre. Cred că merită studiat fenomenul, şi căutat noi exemple, din păcate inspirate de realitate.

Ciudat mi se pare şi faptul că nu pare să ne pese prea mult. Probabil e un mecanism de apărare care funcţionează bine, ca norocul.

Behold, I see the heavens opened, and the Son of man standing on the right hand of God

Saint Stephen

Doamne ce-mi mai place fraza asta. In fiecare an, de 27 decembrie, “tresar” in sinea mea. E o conjunctura magica: atmosfera de Sarbatoare in care am intrat deja si in plus, aniversarea Sfantului Stefan (detalii aici). Imi amintesc cu emotie ce mult m-a impresionat cand am citit prima data despre el, cred ca era in romanul “Camasa lui Cristos”. Era un tanar impunator prin atitudine, stia sa insufle curaj crestinilor ce se ascundeau de autoritati. Cel mai interesant este cum insista si romanul si Evanghelia (Faptele Apostolilor) ca Saul a consimtit si a sustinut uciderea lui Stefan cu pietre. Saul…viitorul Apostol al neamurilor. Si mai e apoi si modul in care a murit Stefan. In timp ce era ucis cu pietre, sa poata striga “Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului sezand de-a dreapta Tatalui”. Pare ireal si iti da asa un sentiment de forta si curaj.

Si mai fain, tot in 27 e si ziua unui bun prieten de-al meu, Rene. Si de cativa ani incoace, daca bine imi amintesc, fiecare zi de 27 decembrie a fost … minunata. La fel ca si azi.

Se vede treaba ca am obiceiul sa generalizez. Deformatie profesionala

Din nou, seara tarziu, statie de autobuz, pustiu, frig ca naiba.

Langa mine un homeless, tanar, vreo 25-27 de ani. Ii este frig, are o caciula rosie pe urechi, groasa si haine groase si jerpelite. Si nelipsitele bagaje.

Nu ma pot abtine sa nu simt un pic de mila si in acelasi timp jena. In jurul nostru plin de taxiuri dar le ignor cu rautate. Privirea imi e acaparata de homeless-ul meu, tristetea lui muta imi pare mai valoroasa decat taximetristii cu Skodele si Daciile si WV-urile lor . Si ma gandesc cum suntem noi priviti de Dumnezeu zilnic, daca pana si eu simt mila si dorinta de a-l ajuta pe un strain. El nici macar nu poate sa exprime ce simte, tace si se schimonoseste. Privirile ni se intalnesc de cateva ori. Se uita intrebator si parca stie ca nu are ce sa spere, nici din partea mea. Tace in continuare - ar vrea sa zica ceva dar sunt un strain. Tac si eu, dorind sa-l pot ignora. Dar nu tine figura. Nu pot

Sper ca de Craciunul asta sa aiba si el parte de cineva aproape, asa cum majoritatea avem parte si uneori nici macar nu constientizam.